Printre cele mai frumoase lucruri in ceea ce priveste stiinta este ca, indiferent de cat de multe stim despre Univers, tot timpul vom fi surprinsi de noi si noi descoperiri, care ne trimit din nou in nestiinta. Ei bine, exoplaneta ce poarta numele de HD 106906b, este una din aceste surprize. Este o planeta gigant care nu ar trebui sa existe, dar cu toate acestea exista, iar astronomii sunt de parere ca are un inel in jurul sau, fiind un fel de „super- Saturn”.
Exoplaneta HD 106906b
HD 106906b se afla la 300 de ani lumina fata de Pamant, si la 97 miliarde de ani de steaua sa gazda- aproape de 22 de ori mai departe decat se afla Neptun fata de Soarele nostru- iar planul sau orbital este inclinat la un unghi de 21 de grade de la interiorul sistemului sau planetar. Potrivit modelelor noastre planetare, exoplaneta probabil ca nu s-a format acolo, astfel ca atunci cand a fost descoperita, oamenii de stiinta au presupus ca a fost impinsa din partea inferioara a sistemului sau de stele.
Folosind Gemini Planet Imager si Telescopul Hubble Space, oamenii de stiinta au fost capabili sa vada un sistem extrem de perturbat. Asadar, sistemul are un disc ce se extinde intre 7 si 70 de miliarde kilometri de la steaua gazda, inelul planetei HD 106906b fiind asimetric: mai subtire acolo unde se apropie de planeta si mai gros pe partea cealalta.
Astronomii sunt de parere ca acest lucru indica faptul ca intreg sistemul este foarte perturbat si, probabil ca, atunci cand planeta a fost impinsa afara din sistemul interior, aceasta a „furat” comete si resturi, care astazi orbiteaza in jurul HD 106906b. „Suntem de parere ca planeta ar fi capturat materiale de la centura de comete si ca este inconjurata de un inel mare de praf. Am efectuat trei teste si am gasit dovezi ale unui nor de praf, insa studiile merg in continuare”- sustine Paul Kalas, autorul principal al acestei cercetari astronomice.