De mult visam la espressoarele Profitec, așa că mi-am comandat unul de la Edream. Acum câteva zile a sosit! Află cum luat această decizie.
Cu ceva timp în urmă, am fost în vizită la un prieten din Germania. M-a întâmpinat la autogară și odată ce am coborât din autocar, i-am sugerat să bem o cafea la cafeneaua din stație, deoarece era o franciză populară. A zis “nein!”, că mă servește la el acasă cu o cafea de specialitate, făcută de el. Așa am aflat de espressoare Profitec direct de la ele de-acasă, având în vedere că sunt nemțești. M-am îndrăgostit din prima.
Love at first sip – prima impresie
La prima vedere, espressorul Profitec părea ceva ce ai vedea în science fiction, iar prietenul meu avea un vibe de mad scientist în timp ce prepara cafeaua. Părea aproape o știință. Calcula cu exactitate apa, gramajul cafelei (după ce aceasta a fost măcinată cu exactitate cu o râșniță manuală). I-am zis că totul pare prea complicat doar pentru o cană de cafea, iar tot ce mi-a zis a fost “schhht, trinken!”
Așa că am gustat din cafeaua sa.
…and the rest was history.
Știți scenele alea din desene animate, unde un personaj gustă ceva cu adevărat incredibil și are inimioare în loc de ochi? Așa am fost eu! M-am îndrăgostit instantaneu de gustul cafelei. Prietenul meu părea încântat de reacția mea, iar așa a început să-mi povestească cu multă pasiune nu doar de boabele de cafea, ci și de espressor în sine. Povestea cu atâta pasiune încât aș fi putut să spun că știe pe cineva care lucrează în fabricile Profitec, deoarece mi-a povestit cu lux de amănunte tot ce ține de aceste mașinării.
Vă spun sincer, nu am înțeles jumătate din ce a zis, deoarece nu cunosc termenii tehnici în germană, vorbesc doar la nivel conversațional. Dacă dorești informații despre espressoare, mai multe detalii aici găsești.
Pe timpul șederii, ne-am delectat zi de zi cu espresso
Nu a durat mult (aproximativ o jumătate de zi) până mi s-a făcut poftă de un alt espresso. Aromele ciocolatii și ușor amărui m-au fermecat, însă prietenul meu m-a servit cu diferite boabe, întrebându-mă cu multă curiozitate ce părere am de fiecare în parte. A rămas puțin dezamăgit când i-am spus că prefer boabele blend de arabica și robusta, având în vedere că sunt standardul, dar a zis că cele de specialitate sunt un acquired taste și că voi ajunge să-mi placă, doar să le mai dau o șansă din când în când.
In any case, cert este că totul a pornit de la espressorul Profitec. Am așteptat cu nerăbdare să ajung înapoi în România ca să-mi cumpăr și eu unul. Deși prietenul avea un model mai scump, eu am ales să-mi vând aparatul vechi și să cumpăr modelul Profitec GO din magazinul online Edream, deoarece designul acestor espressoare este unul atractiv și are toate dotările de bază. Așadar, este destul pentru mine.
Înainte de a pleca acasă, am primit la pachet boabele care mi-au plăcut (având în vedere că nu erau pe placul lui) și instrucțiuni cum să prepar cafeaua la fel ca prietenul meu. Mi-a donat accesoriile lui vechi, deoarece tocmai își cumpărase tot tacâmul de accesorii de la Profitec și mi-a dat un sfat: să împărtășesc cafeaua cu cineva drag. Așa că l-am invitat în România!
To be continued…
Acum, stând în sufrageria mea și gândindu-mă la cele petrecute, mă gâdilă gândul să mai dau o șansă acelor boabe de specialitate. Așadar, voi pune punct acestei povești pentru a da o comandă chiar acum de câteva pungi…
Contact:
0766 424 241
comenzi[@]edream.ro
info[@]edream.ro